pentru prima oara

pasari cenusii

privesc

cenusa zilelor

plastic arde in mintea strivita

si nu va lasa

cenusa

de la drum

la drum

ploi vechi imi cer

sa le las sa stea o clipa

cufundate in

cenusa

ego si supliment

canta impleticindu-te
pe scari
cu sticla pulsand
sub talpi
oamenii care sparg pahare sunt mai
fericiti

damnare la lumina

preaplinul la umbra veiozei
se face vara
privire
a carui
creanga se usca
am cuibarit-o sub perna
cu picioarele spre vise
urechi atarnand in viata
caleidoscop
in ochiul stang
privire doar sub palaria veiozei
privire doar vara
vara doar o data

eat your veggies

ore uscate imi
platesc
iertarea leguminoasa fragila
inmugurita
de obicei
dupa-amiaza

anti timp

valurile intrec asteptari
culcate pe prosop
domnisoara f cade
in picaturi
intr-o doza de cola
soarele
a pus din nou prea multa sare pe nori
vor mucegai pigmenti
in suflet
cum scoicile rad
pe rand

la masa de marmura

simti ultimul vant dintre pleoape? ultima privire incarcata? ultimul orizont? e fascinant procesul de dezintegrare - sa-l urmaresti cu atentie. realitatea se risipeste asemeni vietii in moarte. dispare claritatea, dispare culoarea, textura, volumul si, in final, forma. nu credeai ca asta se intampla dupa perdea. micule. in naivitatea ta mica.
simti ultima ploaie rece? simte-o bine.
dar in loc sa maturi cioburile intr-un colt ai putea sa accepti realitatea si sa iti iubesti pentru ultima oara...realitatea.
degeaba te cert. ma napadeste rasul. micule, intotdeauna ai fost amuzant. deci asa e, nu?
π sta intr-o bodega cu π. amandoi beau bere bruna. amandoi se imbiba cu lasitate. mai ales cu disperare. π il priveste pe π. dar π isi priveste berea. au aceeasi ochi. aceleasi gesturi. problema nu e duplicata. e intr-un singur exemplar. care e π cel adevarat?
nu vei afla.