doar tu stii ca
niciodata nu ma pierd mai purpuriu,
alte ganduri printre frazele de azi,
cum mi-e inima nebuna de culoare si
minciuna rasuflata intre gene...
si ma privesti duios si tandru, nici nu ai putea altfel,
desi stim demult ca ne-am topit in sete.
si acum, bagajul spart, e al meu sau e al tau?
cine pleaca, cine ramane….
un junghi ma traverseaza si ma intind pe podea, cu mainile
sub capul greu cuprins de amintiri ca niste perle zgariate,
colorate cu oja mata, stangaci, insirate pe sfoara uda.
in durerea junghiului etern, mi-as dori in jurul coapsei perlele;
imi strang picioarele la piept, refuz sa te mai privesc…
te asezi langa mine, intinzi mana spre siragul de pe coapsa mea
si il cuprinzi cu palma.
doare; ti-ai infipt unghiile in carnea mea si ma simt bine
in lacrimi fara sens.
mi-am infipt ochii in fiinta ta.....noi nu mai suntem,
dar stam imbratisati, dincolo de noi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu